Primul Ajutor | pentru examenul teoretic auto (sala)

INSTRUCTIUNI PNTRU PRIMUL AJUTOR IN ACCIDENTE DE CIRCULATIE

Teorie pentru scoala de soferi si examenul pentru scoala de soferi.

Organizarea activitatii de acordare a primului ajutor este deosebit de importanta. Printr-o actiune ordonata, competenta si fara gesturi inutile se castiga timp pretios, element deseori esential pentru salvarea victimelor.

In momentul in care se intervine pentru salvarea victimelor unui accident trebuie respectate urmatoarele principii:

Victima nu se mobilizeaza de la locul accidentului decat in cazul in care situatia din teritoriul respectiv continua sa fie periculoasa pentru victima sau / si pentru cel care acorda primul ajutor!

Primul ajutor se acorda la locul accidentului!

In primul rand se evalueaza gravitatea starii victimei si dupa aceasta evaluare se alerteaza imediat Ambulanta!

Tinand cont de aceste principii, este bine ca actiunea dumneavoastra sa se desfasoare in urmatoarea succesiune:

Semnalizati accidentul (evitati cresterea numarului de victime)!

Degajati accidentatul!

Acordati primul ajutor!

Chemati Ambulanta!

Supravegheati victima si continuati, daca este nevoie, sa-i acordati primul ajutor pana la sosirea Ambulantei!

Semnalizarea accidentului

Prima preocupare pe care trebuie sa o aveti este sa actionati in asa fel incat numarul de victime sa nu creasca.

Nu de putine ori, din dorinta de a fi de ajutor victimelor unui accident de trafic, martorii se precipita spre locul accidentului uitand ca, fara o asigurare minima, pot deveni la randul lor, victime.

Nu uitati ca vizibilitatea la locul accidentului poate fi slaba, fapt care, asociat unei actiuni dezordonate si precipitate a martorilor, poate surprinde pe ceilalti participanti la trafic!

Din aceste motive, luati imediat masurile necesare pentru semnalizarea vizibila a locului accidentului. In mod ideal acceasta semnalizare se face astfel:

Asezati un triunghi reflectorizant la locul accidentului!

Nu lasati nesupravegheat acest triunghi!

Daca nu aveti la dispozitie triunghi reflectorizant, folositi orice alte mijloace pentru semnalizarea accidentului.

Simpla amplasare a cate unei persoane la minimum 50 de metri in spatele sau in fata locului in care s-a produs evenimentul rutier si gesturile de avertizare ale acestora pot fi extrem de utile.

Degajarea accidentatului

Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului:

pacientul se afla într-o masina instabila, ce urmeaza a se rasturna

pacientul se afla într-o masina cu pericol iminent de explozie

Înainte de a începe degajarea victimei se verifica sa nu fie prinse picioarele pacientului de pedale, se desface centura de siguranta.

Accidentatul va fi menajat la maximum. Se vor evita gesturile brutale si mobilizarea lui excesiva. Scoaterea accidentatului din autovehiculul avariat se va face cu cea mai mare blandete, procedandu-se la degajarea prin eliberarea metodica, la nevoie cu sacrificarea materialelor ce il acopera.

Daca trebuie sa mobilizati o victima a unui accident de trafic, nu uitati ca aceasta poate avea o fractura de coloana vertebrala!

Din acest motiv, mobilizarea victimei trebuie facuta in asa fel incat coloana vertebrala sa fie mentinuta dreapta. In caz contrar, manevrele necontrolate efectuate de dumneavoastra pot sa agraveze starea pacientului prin lezarea maduvei spinarii. Aceste manevre se pot solda cu paralezii ireversibile sau chiar cu moartea victimei.

Manevrele se desfasoara in urmatoarea succesiune:

cu un brat salvatorul sprijina ceafa accidentatului, iar cu celalalt mandibula;

se aseaza bratul victimei dinspre lateral peste abdomen, dupa care salvatorul apuca victima cu celalalt brat al sau, ca o chinga trecuta pe sub spate si axila;

salvatorul imobilizeaza mandibula accidentatului iar cu bratul fixeaza suplimentar capul acestuia;

printr-o miscare de tractiune – rotatie, accidentatul este scos de pe scaun.

Odata scoasa din masina, asezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli cu foarte mare strictete si anume: capul va fi mentinut în permanenta în ax.

În cazul în care victima este gasita culcata pe burta, examinarea nu se poate face decât dupa asezarea lui în decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei persoane. Unul dintre salvatori se aseaza la capul victimei, îl v-a pune în ax si îl v-a imobiliza comandând întreaga operatiune de întoarcere. Ceilalti salvatori se vor aseza lateral de victima, cât mai aproape de ea, ridicând bratul dinspre salvatori în sus, lânga capul victimei. La comanda celui aflat la cap, toti salvatorii vor efectua întoarcerea în acelasi timp, mentinând în permanenta coloana pacientului în ax.

Degajarea accidentatului se face cu urmatoarele precautii:

se urmareste mentinerea permanenta a coloanei vertebrale in linie dreapta (cap, gat , trunchi) pentru a evita lezarea maduvei spinarii in cazul unei fracturi de coloana;

in cazul unei fracturi inchise, membrul fracturat se mentine in pozitia gasita, fara a incerca punerea in pozitie normala;

in cazul fracturilor inchise, se evita manevrele inadecvate, pentru a nu le transforma in fracturi deschise.

Este interzisa exercitarea de tractiuni asupra partilor vizibile (membre, cap) si a hainelor pentru degajarea accidentatului.

Dupa degajare, victima va fi intinsa cu blandete pe o patura sau pe niste haine.

SSL Certificate
SSL Certificate